ENGLISH

Cheile Latoritei

Situate intre Muntii Latoritei si Muntii Capatanii, in partea de sud a Muntilor Latorita si in cea de nord a Muntilor Capatanii, sapate de raul Latorita, afluent al Lotrului, Cheile Latoritei sunt unele dintre cele mai spectaculoase defilee din tara. Cheile Latoritei sunt de o rara frumusete, peisajul fiind unul salbatic completat de piatra, muschi si multe caderi de ape.
Intinzandu-se pe o distanta de cca. 25 km, Cheile Latoritei ofera o priveliste de o frumusete nebanuita, oferind si posibilitatea de a traversa muntii prin Cheile Oltetului pentru a ajunge la Pestera Polovragi si Manastirea Polovragi si de aici la Pestera Muierii.
Cheile Latoritei adapostesc in padurile de pin si fag o varietate de plante si animale. Pentru protejarea speciilor rare, au fost create rezervatii naturale precum: Iezerul Latoritei, Muntinu, Defileul Latoritei. Punctele de atractie in Cheile Latoritei sunt: Cascada Apa Spanzurata, Piatra Fetii, Lacul Petrimanu, Lacul Galbenu, Cascada Moara Dracilor, Lacurile Iezerul Latoritei si Violeta.

cheile latoritei

Puteti urmari mai jos un documentar de 27 de minute realizat de TVR3 Craiova care prezinta frumusetile din Cheile Latoritei, istoria Complexului Turistic Tudor Petrimanu si a imprejurimilor.

plimbari cu sania

Cuvinte cheie: Cheile Latoritei